DESPRE MORALĂ

“Moralistul este ca ochiul: le vede pe toate, dar nu se vede pe sine.” – Jean-Baptiste Poquelin (Moliere)

“Conduita morală nu înseamnă pur şi simplu exigenţa de a renunţa anume la plăcerile vieţii, ci mai degrabă interesul plin de solicitudine pe care-l depune cineva ca să făurească o soartă mai bună pentru toţi oamenii.” – Albert Einstein

“Adevărata moralitate nu constă în a urma calea bătătorită, ci în a descoperi adevărata cale pentru noi înşine şi a o urma fără teamă.” – Mahatma Gandhi.

“Moralitatea este pur şi simplu atitudinea pe care o adoptăm faţă de oamenii care nu ne plac.” – Oscar Wilde

“Orice filozofie morală nu este altceva decât o slujitoare a religiei.” – Francis Bacon

   

Din toate timpurile, morala a fost invocată de toată lumea, mai mult sau mai puţin cultă. Peste tot aud vorbindu-se de morală, mai ales atunci când cineva doreşte punerea la punct a semenului, sau pur şi simplu din snobism.

Aşa cum a fost ea definită de-a lungul istoriei omenirii, morala reprezintă totalitatea convingerilor, atitudinilor, deprinderilor, sentimentelor reflectate în principii, normelor, regulilor determinate istoric şi social, care reglementează comportamentul şi raporturile indivizilor între ei, precum şi dintre aceştia şi colectivitate (familie, grup, clasă, naţiune, societate), în funcţie de categoriile pe care lumea le percepe ca: bine, rău, datorie, dreptate, nedreptate şi a căror respectare se întemeiază pe conştiinţa şi pe opinia publică. În sens mai larg, morala cuprinde şi fenomenele care ţin de conştiinţa morală şi individuală, de calităţile şi defectele morale, de judecăţile şi sentimentele morale, de valorile morale etc.

Trebuie totuşi ţinut cont că ea depinde de condiţiile existenţiale ale unei anume comunităţi umane, deci nu poate avea un caracter abstract, general valabil, ci mai degrabă îi este propriu un caracter relativ.

Dacă întreb pe cineva de ce invocă morala, automat toţi se vor gândi la morala creştină, pentru că la asta se limitează ea în gândirea multora. Adică, respectarea celor 10 porunci (să nu furi, să nu minţi, să nu ucizi, să nu pofteşti la ce este al altuia etc.). Moralitatea fiecărei decizii poate fi apreciată prin folosirea concomitentă a mai multor sisteme etice; trebuie să gândim prin prisma consecinţelor acţiunilor noastre, sub multiple dimensiuni.

 

Câteva principii morale:

• scopul nu scuză mijloacele (o intenţie bună nu justifică o acţiune neetică);
• mijloacele nu scuză scopul (o acţiune bună nu justifică o rea intenţie);
• nu există acţiuni neutre din punct de vedere moral;
• niciodată nu trebuie făcut rău în mod direct;
• nu trebuie dorit răul;
• trebuie evitat răul;
• se poate tolera un “rău mai mic”, atunci când alternativa este şi mai rea;
• trebuie căutat întotdeauna binele “cel mai mare” (care este bun pentru cei mai mulţi oameni);
• imparţialitatea, deschiderea, raţionalitatea trebuie să ne ghideze în orice acţiune.

   

Despre morală ca "artă a nerealizării dorinţelor" şi despre morală ca expresie a “voinţei de putere” vedem exemple la tot pasul. Vecinul de bloc este invidios că ţi-ai pus o centrală de apartament (deci, te-ai ajuns), sau te bârfeşte că eşti trecut la întreţinere cu un leu mai puţin ca el (deci, eşti mână în mână cu preşedintele de bloc). Prietenii falşi se bucură cu glas tare de realizările tale, chiar te felicită, dar te pizmuiesc pe ascuns pentru că, în opinia lor, te descurci pentru că ai pe unul sau pe altul care-ţi mai aduce câte o farfurie de mâncare din când în când. Şefii te privesc chiorâş pentru că îi costă să te ţină angajat şi ar vrea să te muncească pe degeaba zi şi noapte. Angajaţii sunt frustraţi că nu li se apreciază munca printr-un salariu corespunzător, prin cadouri şi prime. Guvernanţii sunt nemulţumiţi pentru că poporul este prea numeros şi are necesităţi şi revendicări multiple. Poporul este nemulţumit pentru că guvernanţii sunt “o mână de oameni” care consumă totul doar pentru ei. Preşedintele este nemulţumit de toţi şi de toate. Uniunea Europeană este frustrată pentru că, din motive de “expansiune economică” a fost obligată să accepte aderarea unor ţări “din lumea a treia” în această “asociaţie cooperatistă”. Şi astfel, se apelează la morală! Strângeţi cureaua, faceţi şi dregeţi, dar toţi ceilalţi, nu şi EU! Morala?! Să strângă toţi aceşti moralişti cravata proprie în jurul gâtului… şi cât mai mult!

Despre pulsurile obscure, despre haosul şi incontrolabilul lumii peste care plutesc iluziile noastre de ordine, claritate, unitate şi raţionalitate, nu vorbeşte nimeni. Toţi sunt conştienţi de ele, dar nimeni nu suflă un cuvânt. Nu este moral să vorbeşti de lucrurile obscure, de haos, de iluzii etc. Nu este moral să vorbeşti nici despre sexualitate, despre dragoste şi iubire, toate ca expresie auto-iluzionantă a voinţei de dominaţie. Nu este moral să vorbeşti nici despre relaţia dintre Dumnezeu şi om ca expresie a supunerii necondiţionate, inconştiente şi necontrolate (“să nu faci ce face popa, ci să faci ce spune popa”). Nu este moral să sufli o vorbă mai cu seamă despre mediocritate ca expresie a parvenirii, a înălţării pe treptele sociale ca într-o “piramidă dinastică”. Cu atât mai mult, nu este deloc moral să vorbeşti despre Mefistofel, Faust, diavoli şi despre “demonismul” modern, întruchipate toate în diferite forme inventate şi perpetuate, precum bănci, organizaţii, uniuni de toate felurile, asociaţii cu scop şi fără scop, etc. Nu este deloc moral să vorbeşti despre barbarie şi despre slăbiciunile democraţiei ca expresii ale războaielor de tot felul şi sub diferite pretexte, aşa cum nu este moral să vorbeşti despre producerea de diplome în serie, despre lumea simulacrelor şi despre natura umană a simulării, ca expresii ale unei “societăţi cacofonice”, decrepite, neputincioase, plină de superstiţii şi în aşteptare de miracole. Nu este deloc moral să vorbeşti mai cu seamă despre aparenţele care “mint, dar ne şi exprimă în felul nostru specific, adică indirect”.

“Fără aparenţe nu ne-am putea exprima decât urlând sau gemând şi n-am putea să comunicăm decât luând-o la sănătoasa” spunea Livius Ciocârlie în cartea sa Pornind de la Valéry apărută la Editura Humanitas, 2006.

Despre corectitudinea morală citiţi şi aici: 

http://www.bookblog.ro/x-ioana-ristea/corectitudinea-morala/