ACUL DE PLATINĂ – ELEGANŢĂ ŞI STIL

Cu tot avântul modernizării activităţii cotidiene din mediul sătesc şi cel orăşenesc, familiile – tot mai multe, spre surprinderea mea – nu părăsesc şi nu renunţă la deprinderile şi la patrimoniul de valori tradiţionale, moştenite. Aspiraţia de frumos şi gustul estetic mereu viu şi în continuă dezvoltare constituie o reafirmare a dorinţei de a înfrumuseţa interiorul propriei locuinţe, piesele de îmbrăcăminte, podoabele etc. Cu ajutorul punctului de cusut, al diverselor forme de cusături, începând cu cele utilitare (însăilare, tivire) şi până la cusăturile artistice, persoanele care au înclinaţie spre arta cusutului sunt într-o neobosită căutare, tatonare şi acumulare de forme din ce în ce mai bine săvârşite şi mai frumoase, izbutind astfel să parcurgă nenumărate trepte şi să depăşească tot atâtea praguri, adică să stăpânească tot atâtea tehnici de cusut (simple, decorative, complementare). Până la formă şi frumuseţe sunt multe trepte de străbătut. Meşteşugul şi arta acului se moştenesc şi se înnoiesc continuu.

Lucrarea de faţă se adresează tuturor mediilor sociale şi persoanelor de toate vârstele, precum şi celor care doresc să continue această tradiţie. Este destinată celor care nu se dau în lături de la o muncă asiduă, dar care la final dă satisfacţii nebănuite. Nimic nu se face peste noapte. Eleganţa şi stilul nu trebuie să fie înlocuite niciodată de disperare, de criză, de lamentări de genul: „nu am răbdare sau timp pentru aşa ceva” etc. Nu uitaţi că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, femeile, care pe vremea aceea nu aveau serviciu, tricotau pentru armata americană ciorapi, mănuşi, veste, pulovere şi multe alte accesorii de vestimentaţie folositoare armatei. Pe lângă asta, simţul estetic şi practic s-a dezvoltat enorm.

Lucrarea nu este pentru cei care prevăd un câştig imediat, celor care sunt depresivi de propria neputinţă de a supravieţui şi nici celor care nu ştiu să lupte întâi pentru ei înşişi, ca apoi să aibă puterea să ridice şi pe alţii din mizerie. Nu se adresează nici celor care, cu invidie, privesc la realizările altora şi aşteaptă ca cei care muncesc să împartă totul cu cei leneşi pe considerentul. „că doar nu le-o duce în mormânt cu ei”.

Sunt o mulţime de şomeri în ziua de astăzi care se lamentează aşteptând ca alţii să le rezolve nepriceperea. Îi sfătuiesc să lucreze, orice, în folosul propriu şi al comunităţii. Vă garantez că satisfacţia lucrului făcut de mână proprie duce la creaţie, iar creaţia duce la o fericire interioară care nu poate fi zguduită de nici un fel de obstacol.

Anthony de Mello spunea:
Singurătatea nu este vindecată de tovărăşia umană. Singurătatea se vindecă prin contactul cu realitatea… renunţarea la iluzii, realizarea contactului cu realul – orice ar fi, nu are nume. Gândeşte-te la singurătatea ta. Crezi să tovărăşia oamenilor te-ar putea elibera vreodată de ea? Ea nu serveşte decât să-ţi distragă atenţia. Ai un gol în interior, nu-i aşa? Şi când acel gol iese la iveală, tu ce faci? Fugi, porneşti televizorul, dai drumul la radio, citeşti o carte, cauţi companie umană, cauţi divertisment, cauţi companie umană, cauţi divertisment, cauţi distracţie. Toată lumea face la fel. Există o adevărată industrie în zilele noastre, un sector organizat să ne distragă şi să ne distreze… Oricând aveţi un sentiment negativ faţă de cineva, trăiţi într-o iluzie. E absolut clar că ceva e în neregulă cu voi. Voi nu vedeţi realitatea. Ceva din interiorul vostru trebuie să se schimbe. Dar ce facem noi în general, atunci când avem un sentiment negativ? ‚El este de vină, ea este de vină. Ea trebuie să se schimbe.’ Nu, nici gând! Lumea este în regulă. Cel care trebuie să se schimbe eşti tu.

Lucraţi pentru propria satisfacţie. Când lucraţi, uitaţi de toate greutăţile. Găsiţi mii de modele gratuit pe Internet, pe care le puteţi descărca. Vizionare plăcută!
001 003 010
033 038
010 046
081 079 080
112 111
113 110
169 119
176 174
147 143
273 271 272
284 279 280 281 282 283
DESCĂRCAŢI CARTEA DE PE SCRIBD (BUTONUL DIN JOSUL PAGINII)

Search This Blog