Au bătut orele douăsprezece. Cucu' (mic) a ieşit fastuos din colivia "ciuruită" de timp, a deschis "ciocul mic" şi… ce i-a ieşit din gâtlej? Ascultaţi:
Un pinguin conduce Guvernul şi totul se mişcă greu, greu, greu!
Un pinguin ce aduce infernul dar care se crede zmeu, zmeu, zmeu!
Berceanu şi Udrea şi Blaga şi Oprea, cu toţii-s conduşi de Boc, Boc, Boc.
Cu ei în Guvern nu merge nimica şi totul aici stă pe loc, loc, loc.
Un pinguin conduce o gaşcă, care nu are spor, spor, spor!
Era mai bine pe vremea lui Ceaşcă. Acum e ca dracu' să mor, mor, mor!
Berceanu şi Udrea şi Blaga şi Oprea, cu toţii-s conduşi de Boc, Boc, Boc.
Cu ei în Guvern nu merge nimica şi totul aici stă pe loc, loc, loc.
Mulţi dintre ei sunt acolo degeaba, adică îs fix în plus, plus, plus.
Şi fără ei sigur ar merge treaba, poate am fi chiar mai sus, sus, sus.
Berceanu şi Udrea şi Blaga şi Oprea, cu toţii-s conduşi de Boc, Boc, Boc.
Cu ei în Guvern nu merge nimica şi totul aici stă pe loc, loc, loc.
Un pinguin conduce o ţară în faliment câte-un pic, pic, pic!
Un pinguin pus a patra oară să ne conduc-aşa mic, mic, mic!
Berceanu şi Udrea şi Blaga şi Oprea, cu toţii-s conduşi de Boc, Boc, Boc.
Cu ei în Guvern nu merge nimica şi totul aici stă pe loc, loc, loc.
Aoleu, mi-am zis. E de rău. Cucu' ori e ameţit, ori s-a ţăcănit. Am dat repede înapoi limbile ceasului la "fără cinci" şi am aşteptat să vină iar orele douăsprezece. Cucu' a făcut la fel. E clar. Trebuie să duc ceasul la reparat. Dar unde? Că specialiştii au plecat în Spania, la cules căpşuni. Ies pe stradă hotărâtă să găsesc unul cu "expertiză" care să-mi fixeze Cucul. Vreau să iau metroul, dar e grevă, nu circulă. Mă reped spre o maşină prin marea de mulţime din staţie, dar nu-i chip să mă urc. Mă uit la lumea resemnată din jur, care aşteaptă… nici ei nu ştiu ce. Nu vorbeşte nimeni cu nimeni. Parcă sunt roboţi teleghidaţi. Nici măcar nu se mai împing şi nici nu se mai suduie între ei. Gândesc repede ce să fac. A început şi ploaia. Mă hotărăsc "s-o iau la pas" spre Universitate, convinsă că o să găsesc acolo o soluţie. Pe drum, un banner mare pe un bloc dărăpănat dinspre Lipscani îmi atrage atenţia. Citesc în timp ce merg:
Trec mai departe şi văd un "magazin cu plasme care mai de care mai mare" cu o reclamă care sună pe tot bulevardul:
"Am avut şi succesuri… Unii oameni nu vor să vorbesc cu tine…"
Grăbesc pasul, căutând în geantă mp3-ul ca să ascult nişte muzică, să mă liniştesc şi să uit de criză, de şnapani şi de baroni locali. Ajung la Universitate şi mă opresc. Mă uit în jur să mă dumiresc pe unde să o apuc. O iau spre Edgar Quinet, amintindu-mi că pe vremuri existau acolo nişte magazine unde se reparau umbrele, păpuşi fără ochi şi cu membrele smulse, brichete şi tot felul de alte ceasuri vechi. Străbat strada atentă la fiecare dugheană. Evrika! Am găsit una cu nişte ceasuri vechi în vitrină. Nu văd pe nimeni înăuntru. Poate nu văd bine. Geamul este nespălat de la Revoluţie. Pun mâna pe clanţa soioasă şi deschid uşa. Un clopoţel anunţă proprietarul că a venit un muşteriu. De după o perdea la fel de infectă ca şi geamul de care v-am vorbit, apare un bătrânel cu mers vioi şi cu un zâmbet larg pe buze.
- Bună ziua, zic.
- Săru' mânuţele, doamnă. Cu ce vânt pe-aici?
- Am văzut nişte ceasuri în vitrină şi am intrat să întreb dacă-mi puteţi repara ceasul. Este un ceas mai vechi.
- Ştiu şi eu? – se scarpină bătrânelul în cap, trecând după tejghea. Ia să vedeam.
Scot repede ceasul din plasă şi îl pun pe tejghea.
- Aaa! Este un ceas într-adevăr vechi. Ce are?
- Nu mai cântă Cucu' – zic eu. De ieşit, "iese la rampă" - continui eu zâmbind – dar nu mai vrea să spună: Cucu, cucu. Ieri cânta. Azi nu a mai vrut.
- Se rezolvă – zice bătrânul apucând ceasul.
- Cât mă costă? – întreb eu repede, să ştiu la ce mă aştept.
- Păi, cu vreo 15% mai mult decât tariful afişat.
- Taxă de urgenţă? – întreb eu.
- Nu, domniţă, nu iau taxă de urgenţă.
- Atunci ce reprezintă 15% ăştia? – devin eu curioasă.
- Păi nu ştiţi că Boc taie din pensie 15%? Eu nu trebuie să-i recuperez de undeva? Aşa că-i cer de la clienţi.
- Nici o problemă, zic eu cu gândul că o să am ceasul reparat. Cât durează?
- Zece minute – zice bătrânelul, meşterind deja la ceas, pe sub tejghea.
- Mă mai plimb pe afară – zic eu.
Ies şi îmi aprind o ţigară. Gândesc: o să am ceasul reparat. Văd un grup de oameni cu steaguri şi afişe mari, care se îndreaptă zgomotoşi spre Piaţa Universităţii. Citesc:
Mă uit la oamenii din grup. Unii vorbesc la telefon, alţii râd, alţii mănâncă gogoşi sau covrigi, cumpăraţi de prin preajmă; alţii beau din sticle mici sucuri sau apă… Toţi au o expresie de veselie pe faţă de parcă s-ar îndrepta la o "sărbătoare câmpenească". Unul cu porta-voce strigă din când în când sloganuri contra Guvernului şi tot grupul se animă dintr-o dată scandând acelaşi lucru. Alţii au fluiere şi fac o hărmălaie de nedescris. Câţiva cerşetori se opresc pe margine şi aplaudă grupul pestriţ când trece prin dreptul lor, doar-doar le-o pica şi lor o pomană. Greva veseliei… gândesc eu şi trag ultimul fum din ţigara care s-a fumat aproape singură. Aud o bătaie scurtă în geamul prăfuit. Bătrânelul îmi face semn zâmbind să intru să-mi iau ceasul. Intru şi ceasul tronează pe tejghea. Cu o cârpă murdară, bătrânelul încearcă să-i dea lustrul.
- E gata, domniţă. Vă costă…
- Merge? – întreb eu cu juma' de gură.
- Meeeerrrrrgeeee! – exclamă satisfăcut bătrânelul.
Scot banii, plătesc şi-mi vine ideea să-l încerc. Bătrânelul fixează limbile la "unu fără un minut" ca să-mi facă o demonstraţie. Aştept. Şi deodată… se deschid uşiţele pe unde trebuia să iasă Cucu'… şi aud un BAU! BAU! BAU!… de treisprezece ori... iar Cucul… nicăieri! Fac ochii mari şi mă uit stupefiată spre bătrânel. El este totul numai un zâmbet de satisfacţie.
- Domniţă, zice, sunt timpuri de criză. Nu are cum să cânte Cu-cu, Cu-cu, când toate sunt "fără-fără". Şi cum nu am putut să-l fac să cânte aşa un cuvânt greu, l-am lăsat în "suspans". Mai bine să spună ba-au, ba-au, că oricum toţi cei de la putere consideră că avem de toate.
Am înşfăcat ceasul şi am ieşit în stradă, ameţită. Am tras o gură de aer proaspăt, după ploaia care a răcorit oraşul, am închis ochii şi i-am redeschis. Ce coşmar! Căzusem din pat…
No comments:
Post a Comment