Am auzit într-un sat o vorbă de la cineva la care eram în vizită: „Nu trezi prostul că-l deștepți!” Mi-a rămas în minte până acum și la experiența de viață pe care am acumulat-o până la acești ani ai mei, mi-am dat seama că persoana respectivă avea mare dreptate. De la prostie până la răutate este doar un pas, iar demarcația dintre cele două este de foarte multe ori imperceptibilă. Prostia și răutatea sunt adesea strâns legate de încăpățânarea celor care nu vor să se informeze, nu vor să învețe și mai rău, o țin pe-a lor, convinși fiind că sunt deținătorii adevărului absolut, așa cum este el ilustrat de un suflet schingiuit de complexe, de frustrări și de neîmpliniri.
De aici până la bârfă cu cei de teapa lor este doar un pas. Căci cine se aseamănă se adună, așa spune o vorbă românească. Și astfel, încăpățânatul nu este în stare să discearnă adevărul de minciună, empatia de ură, ranchiuna de împăciuire, iar viața lui se scurge în această nebuloasă pe care o împrăștie peste cei din jur fără scrupule, făcând viața amară tuturor celor care vin în contact cu el, voit sau nevoit.
Mă întrebam de multe ori de ce Creatorul a lăsat astfel de ființe pe Pământul nostru mic, pierdut într-un Univers de care nu știm mai nimic, pe lângă multele alte anomalii pe care fiecare dintre noi le întâlnim la fiecare pas în viața noastră scurtă și trecătoare și nu am găsit un răspuns care să mă satisfacă.
Einstein spunea extrem de pertinent că Universul și prostia sunt infinite, însă nu este așa de sigur în ce privește Universul. Mare adevăr din gura unui savant câștigător al Premiului Nobel.
Cine o fi inventat prostia? Nu am găsit nicăieri nici un fel de material care să mă lămurească. Dar sunt sigură că nu a venit de la Creator. Așa cum nici știința nu vine de acolo. Poate doar harul să vină de undeva, dacă o fi cineva acolo sus care să împartă așa ceva. Iar dacă este vorba de împărțeală, nu sunt lămurită care sunt criteriile după care cineva primește har și altcineva este „înzestrat” cu prostie. Cum spun fețele bisericești când nu au răspuns pertinent: astea-s mistere sau taine…
Așadar, printre toate misterele și tainele care ne înconjoară viața noastră scurtă în același Univers pe care abia acum începem să-l descoperim, să ne ocupăm de încăpățânatul perpetuu, de prostul intolerant, de mincinosul notoriu, de scandalagiul veșnic nemulțumit și care pozează întotdeauna în victimă în fața semenilor de aceeași teapă cu el. Cum îl recunoaștem? Simplu. Studiindu-l pe termen lung. Sunt peste tot în jurul nostru, în familie, printre vecini, printre colegii de școală, liceu, facultate sau serviciu, în grupul de prieteni sau cunoștințe cu care intrăm în contact la un anumit moment, pe stradă, la magazine, printre cei pe care-i votăm cu nonșalanță să ne reprezinte interesele și mai rău, printre cei pe care nu-i alegem dar sunt numiți să facă dreptate – dreptatea lor strâmbă și răutăcioasă.
Prostul se îmbracă întotdeauna îngrijit, este atent la detalii și vrea să fie remarcat ori de câte ori „iese în lume”. Se comportă ca un atotștiutor, dar când deschide gura să spună ceva… oooppppssss! Stâlcește cuvintele și vorbește agramat (eu sunt propitarul… am doar atât cotă individă… unde este banii și facturilii…), iar când începe să scrie te iei cu mâinile de cap, confundă â cu ă (hotârăre), scrie întotdeauna ilizibil și la plural cu un singur i (unde este bani și facturili).
Proasta în schimb își etalează ultimele achiziții iar dacă ele nu sunt remarcate de anturaj, imediat începe să se laude cu ele menționând întotdeauna prețul și firma de unde le-a luat. Ambii proști gesticulează amplu când vorbesc, iar tonul de adresare este supărător de ridicat. Contrazic la fiecare cuvânt pe oricine încearcă să aibă un dialog cu ei.
Prostul trece ușor de la injurii la amenințări dacă este contrazis mai ales în public, începând cu ținuta celuilalt, cum este îmbrăcat, ce mănâncă, ce spune și culminând cu înjurături și calomnii țipate ca să audă cât mai multă lume din jur. Nu stă o clipă locului, se mișcă tot timpul ca să atragă atenția atunci când nu poate vorbi, se ceartă frecvent cu oricine îi iese în cale, iar dacă nu se ceartă este într-o agitație continuă ca orice persoană extrem de colerică. Pozează la început ca un om jovial și dornic de dialog, dar după primele trei minute nu se poate stăpâni și trece la atac pe toate planurile. Dă lecții tuturor despre orice îi vine la gură, iar dacă este privit cu condescendență de auditoriul obligat să stea în preajma lui (căci nici un om normal nu stă de plăcere lângă un astfel de specimen uman) se așteaptă la comentarii pozitive care să întărească prostia pe care o emană cu o rapiditate uluitoare. Vorbește întotdeauna foarte precipitat, agitat, tare, râde de propriile glume proaste, are de spus câte ceva presupus sarcastic de fiecare din preajma lui, după care, dacă nu este băgat în seamă de nimeni, trece la gesturi obscene de care singur se mândrește. Este misogin dacă este bărbat, nu suportă inteligența femeilor, iar dacă este femeie este extrem de invidioasă, clamând însă cu voce tare că nu o interesează alte persoane, că se bucură pentru succesul altor femei însă ochii și figura îi trădează răutate și micime sufletească. Gura i se face pungă și după trei minute își ia tălpășița din anturaj justificând că are treabă și să nu are timp de pierdut cu prostii.
Contrazicerea pe orice temă este literă de lege la proști. Orice ai spune sau orice ai discuta, proștii te contrazic dar fără argumente. Iar dacă intri în polemică pe o temă dată ca să-i convingi că greșesc și îi sfătuiești să se informeze corespunzător, dându-le indicii de unde și cum, îți declară război deschis. Nu numai că încep să mintă crezând că pot convinge că au citit ici și colo despre subiect, dar gesticulează și ridică tonul la tine ca și cum ei știu ce știu iar tu ești de fapt cel care habar nu ai despre ce vorbești. Nu contează subiectul, proștii sunt „informați” despre orice și oricând. Nu citesc, nu scriu decât când sunt obligați să facă vreo cerere la vreo judecată. Dacă citesc, o fac pe sărite, nu înțeleg mai nimic și interpretează ce au citit prin prisma intereselor proprii și meschine, fără să treacă prin filtrul gândirii nimic. Frecventează Facebook pentru că e la modă, dau Like-uri și apoi discută pe la colțuri cu cine are urechi de ascultat, începând discuția întotdeauna cu: „Ai auzit despre….? Ai văzut pe…? Ce zici de…?”
Proștii pozează întotdeauna în victima cuiva, a părinților, a fraților, a vecinilor, al prietenilor, ai autorităților, a tuturor. Se lamentează cu nedreptăți închipuite când de fapt ei sunt cei care au un comportament antisocial. La fiecare propoziție solicită confirmarea ascultătorului că au dreptate și când o primesc, nu se mai opresc din turuit, trecând de la un subiect la altul fără să mai asculte răspunsul la vreo întrebare pusă. Ei întreabă, ei răspund. Vor să se audă vorbind, iar dacă nu sunt lăsați ridică tonul pentru a acoperi pe toți și toate zgomotele din jurul lor. Ei sunt singurii importanți în ecuație, ei sunt buricul Universului și ca ei nu este nimeni. Ei da, proștii sunt și „credincioși”, invocă numele Domnului ori de câte ori este nevoie, de orice sărbătoare, se închină în fața oricărei biserici ieșită în cale, fac pomeni cu mulți martori și dacă se întâmplă să nu-i aibă, se laudă cu ce au dat de pomană și pentru cine au făcut-o menționânt întotdeauna cât i-a costat și ce efort bănesc au făcut pentru cutare sau cutare. Iar după pomană, încep să blesteme pe toți presupușii dușmani, fără să uite a se închina cu un „Doamne iartă-mă” ca în filmul Cuibul de Viespi.
Să-mi fie milă de ei? Să-mi fie silă? Habar nu am. Universul așa cum este el, necunoscut încă ființei umane, poate da și rebuturi. Însă un măr putred strică un coș întreg de mere sănătoase.
Morala: În fața prostului și la curul calului să nu stai niciodată, căci nu știi când te „pălesc” ambii, fiecare în felul lui și în ce moment.