Cuvântul sclavie provine din latinescul medieval sclavus şi din franceză esclave; el desemnează condiţia umană a persoanelor (sclavii) care lucrează fără remuneraţie pentru un stăpân şi care nu dispun de drepturi asupra propriei persoane.
Conform dicţionarului, cuvântul sclav (s.f. şi s.m.) înseamnă o persoană exploatată şi lipsită de orice mijloace de existenţă, aflată în proprietatea deplină a unui stăpân care o socotea drept un obiect al său; (figurat) cel care satisface în mod servil, cu supunere oarbă, voinţa altuia; (figurat) persoană care îşi consacră acţiunile unei dogme, unei pasiuni etc.
Sclavia poate fi definită şi ca o "stare de totală dependenţă politică, socială şi economică în care este ţinută o ţară, o categorie socială, un individ."
Istoricul sclaviei
Primele documente care atestă prezenţa sclaviei într-o mare civilizaţie sunt cele din Sumer (Mesopotamia) însă într-o formă limitată. În Egiptul Antic, în perioada Imperiului Nou, un anumit număr de sclavi caracteriza o anumită importanţă socială. Cei mai mulţi deveneau sclavi în urma capturării lor în timpul războaielor sau prin răpire. În antichitatea greco-romană, sclavia a fost o practică socială şi economică. Grecia şi Roma antice erau ambele societăţi sclavagiste. Statutul social şi rolul sclavilor era considerat inferior sau chiar inexistent în relaţia cu o persoană liberă. În societatea antică grecească, sclavia era fundamentată din punct de vedere filozofic. (Aristotel chiar vedea sclavia ca o garanţie indispensabilă a oamenilor liberi de a-şi putea dedica timpul politicii şi bunei guvernări a cetăţii). Sclavia romană a cunoscut între secolele V î.C. şi I d.C. o perioadă de puternică intensificare şi extindere, datorită victoriilor şi cuceririlor care au asigurat un număr stabil de sclavi. O consecinţă a acestui fapt a fost alungarea micilor fermieri şi a muncitorilor liberi de pe teritoriile lor, creându-se astfel o masă urbană nemuncitoare. Odată cu teza primilor creştini, în perioada imperială, condiţiile de muncă pentru sclavi s-au îmbunătăţit treptat.
În perioada Evului Mediu sclavia în Europa a cunoscut un declin foarte lent, fiind înlocuită de feudalism. Regim politic caracterizat prin proprietatea nobiliară asupra pământului şi ţăranilor, sclavia a reapărut pe o scară largă, după modelul roman, în lumea musulmană şi în Bizanţ. La sfârşitul secolului al XV-lea sclavia era aproape eradicată în Europa.
Odată cu descoperirea Americii, au apărut sclavii proveniţi de la aşezările indigene americane care serveau pe europeni, care a fost ulterior interzisă de legislaţia spaniolă. Acest lucru a determinat aducerea sclavilor africani, cu rezistenţă fizică mare, proveniţi din societăţi care acceptau, practicau şi menţineau şi ele sclavia. Începutul secolului al XVI-lea a făcut din comerţul negru din Africa de Vest o afacere profitabilă şi a dezvoltat un puternic sentiment rasist. Negrii erau consideraţi fiinţe inferioare, erau comparaţi cu animalele adeseori, nu aveau drepturi din punct de vedere juridic, erau consideraţi simple obiecte exploatate în condiţii severe până la moarte.
În Ţările Române primele atestări privind sclavia sunt din 1414 (Moldova) şi 1385 (Muntenia) unde rromii, cunoscuţi sub numele de "robi" sau de "ţigani" apar listaţi ca bunuri ale unor mănăstiri. Legile votate în acea perioadă făceau sclavia şi mai crudă. Pedeapsa cu moartea era des întâlnită. Singurul drept al unui sclav era cel la viaţă, stăpânul fiind obligat să-l ţină în viaţă. În Transilvania care era sub dominaţie maghiară, rromii primesc în anii 1400 statutul de iobagi ai coroanei, fiind obligaţi să plătească un anumit tribut coroanei. În perioada habsburgică s-a iniţiat o politică de asimilare forţată, continuată ulterior de regimul comunist.
Odată cu economia de piaţă din anii 1800 sclavia cunoaşte apogeul. Mişcările aboliţioniste au apărut din două principii fundamentale: răspândirea noilor idealuri filozofice şi politice, care a făcut ca sistemul sclavagist să fie mai puţin rentabil comparativ cu sistemul de muncă remunerat.
În 1790 Franţa a abolit sclavia până în 1793. Apoi, în 1794 Franţa a confirmat abolirea sclaviei, aplicând acelaşi tratament în toate coloniile franceze. Napoleon I a reinstaurat în 1802 reprimând brutal toate încercările de rezistenţă. Abia în 1848, anul marilor revoluţii, sclavia a fost abolită pentru totdeauna de A Doua Republică Franceză.
În 1772 sclavia a fost interzisă în Anglia, însă în coloniile britanice din Caraibe ea a continuat, pentru că producţia de zahăr aducea mari profituri. Au urmat mai multe acte legislative succesive (1807, 1827, 1833 şi 1834) care au declarat abolirea sclaviei. Între anii 1830 şi 1860, sub presiunea britanică, majoritatea ţărilor europene au abolit sclavia şi ele.
În America Latină abolirea sclaviei s-a făcut fie odată cu dobândirea independenţei unor ţări, fie în primii ani de independenţă. Primele ţări care au abolit sclavia au fost Cuba (în 1886, care se afla sub suveranitate spaniolă) şi Brazilia (în 1888).
Statele Unite ale Americii au abolit sclavia întâi în nordul industrial (hotărâre care a dus la Războiul de secesiune) şi apoi în sud până în 1868. Descendenţii sclavilor negri se numesc în prezent afroamericani.
Principatele Române au abolit sclavia în perioada 1843-1855.
Sclavia în prezent
Cu toate că a intrat în vigoare Convenţia cu privire la sclavie şi sclavia a fost interzisă oficial în aproape toate ţările, ea continuă să existe pe scară mare, atât sub forma sa tradiţională, cât şi sub forma sa modernă. Cine nu a auzit de sclavia forţei de muncă exploatată peste hotare? Cine nu a auzit de sclavia sexuală?
În România anului 2010 guvernul boc-boc boc-boc a pregătit cea mai modernă formă de sclavie legiferată. Aşa cum a fost ea stipulată în diferitele legi şi alte documente de-a lungul istoriei, tot aşa actualul guvern a hotărât că a venit momentul ca sclavia să fie din nou ridicată la rang de lege. Ce Constituţie?! Ce Convenţie cu privire la sclavie?! Parole, parole, parole! Cei care vor economie de piaţă (ca în 1800) au considerat că acum este momentul ca forţa de muncă necesară, adică românii, să fie transformată în sclavie, iar pentru asta este nevoie de tot felul de legi şi de ordonanţe de guvern pentru ca nimeni să nu mai aibă drepturi. Ce drepturi?! Prea multe drepturi pentru nişte pure obiecte. Munca neretribuită, dreptul la moarte, interdicţia la opinie şi orice formă de protest, astea sunt drepturile sclavilor români. Şi toate în numele binelui, al prosperităţii viitoare, al sănătăţii tuturor, al bunului mers al ţării (devenită peste noapte moşia proprie). Toate pentru un scop nobil: prosperitatea statului (statul fiind doar ei!). Încearcă cineva să cârcotească??? Cu ce drept? Sclavii trebuie să execute ordinele stăpânilor! Nu să le discute. Obiectele nu au dreptul la gândire, la sentimente, la dorinţe. Napoleon cel modern are nevoie de supuşi. Supuşii au nevoie de sclavi. Sclavii nu au dreptul la nimic! Drepturile se câştigă şi se pierd. Lucru demonstrat de istorie. Evreii au pierdut toate drepturile în cel de-al Doilea Război Mondial; şi-au pierdut chiar dreptul la viaţă. Drepturile se inventează şi se desfiinţează, precum vin şi pleacă trenurile dintr-o gară. Ai prins trenul, eşti printre cei aleşi. Ai pierdut trenul, ai sfeclit-o! Ei au conceput Constituţia, ei o desfiinţează! Ca pe o boarfă (a se înţelege "ţoală de prost gust"). Peste alte douăzeci de secole o să se abolească din nou sclavia!!! Până atunci, în semn de solidaritate cântaţi:
Constituţionala!
Culcat, voi sărăntoci ai sorţii!
Voi, fericiţi de viaţă, jos!
Să moară-n inimi răzmeriţa,
Să vină al lumii nou supus!
Sfârşiţi odată cu speranţa!
Culcat, popor de răzvrătiţi!
Azi voi sunteţi totul în lume,
Muriţi, ca să fiţi izbăviţi!
Marş spre moartea cea dură,
Şi lui Boc să-i dăruim
Constituţionala!
Iar noi să nu hulim!
Culcat! Căci e o mântuire
În preşedinţi şi dumnezei!
Unire, salahori, unire!
Şi lumea va fi pentru EI!
Prea mult ne-au oferit baronii
Ce-n lume, lux, afaceri se învârt:
Să adormim toţi bugetarii,
Să batem fierul şi să tăcem mâlc!
Marş spre moartea cea dură,
Şi lui Boc să-i dăruim
Constituţionala!
Iar noi să nu hulim!
Ţărani şi bugetari, noi suntem
Cancerul, mare mistuitor!
Pământul este-al celor veşnici,
Cei harnici plece unde vor!
Când vulturi lacomi, corbi de pradă,
Ca noi, plutesc de peste tot,
EI suferă şi speră-ntruna
Să ne supunem toţi lui Boc!
Marş spre moartea cea dură,
Şi lui Boc să-i dăruim
Constituţionala!
Iar noi să nu hulim!