Orice limbă naţională reprezintă cel mai important mijloc de comunicare între membrii unei naţiuni. Ea trebuie vorbită şi scrisă conform unor norme bine fixate şi obligatorii pentru toţi. Pronunţarea greşită, care constituie o abatere de la norma generală, face dificilă comunicarea între oameni, prin faptul că îndreaptă atenţia ascultătorului asupra laturii sonore a comunicării şi nu asupra conţinutului ei, cauzând pierderi inutile de timp şi de energie. Când limba română este folosită tot mai mult în întruniri publice, mitinguri, conferinţe şi lecţii, emisiuni de radio şi TV, pe scenă, în filme etc., pronunţarea corectă a limbii naţionale are o importanţă deosebită. Cultivarea ei, nu numai în ceea ce priveşte lexicul, ci şi în ceea ce priveşte pronunţarea, constituie una din condiţiile esenţiale pentru orice persoană sau personalitate care se exprimă în public. Ortoepia, adică totalitatea regulilor de pronunţare corectă a unei limbi, trebuie să preocupe toţi oamenii instruiţi. Există o vorbire îngrijită, în care se întrebuinţează forme ca: aceasta, acesta, acela, aceea, celălalt, cealaltă, se duce, omul, semnul, pe mine, aşa cum există şi vorbirea curentă, cu aceleaşi cuvinte înlocuite cu forme ca: asta, ăsta, ăla, aia, ălălalt, ailaltă, să duce, omu, semnu, pă mine etc. Vorbirea curentă se caracterizează prin tendinţa de a scurta cuvintele, prin omiterea unor sunete sau chiar a unor silabe: (cuvintele în roşu = pronunţie greşită)
- cân vine în loc de corect când vine
- am fos şi eu în loc de corect am fost şi eu
- poa să fie în loc de corect poate să fie
- pin casă în loc de corect prin casă
- sân necesare în loc de corect sunt necesare
- trebe în loc de corect trebuie
În vorbirea îngrijită trebuie evitate astfel de rostiri. Deoarece cele mai multe sunete ale limbii române sunt rostite la fel în toate regiunile ţării, descriu aici variante regionale considerate ca “neliterare” prin folosirea vocalelor e, o şi ă.
Vocale iniţiale
- La început de cuvânt, orice e accentuat sau neaccentuat, este precedat de un i semivocalic. Astfel, cuvintele scrise el, ei, ele, este, e, eram, erai etc. se rostesc corect iel, iei, iele, ieste, ie, ieram, ierai etc. Este greşită pronunţarea influenţată de forma scrisă a cuvintelor de mai sus, adică el, ei, ele etc.
- La neologisme, e iniţial trebuie rostit corect ca atare explozie, ecran, epocă, eroism, evident, examen, eră etc. Pronunţii incorecte precum iepocă, ieră, iexplozie, iecran, ievident etc. trebuie evitate.
- La fel se pronunţă corect e şi la început de silabă, după vocală – exact cum se scrie: corect cuie, femeie, ploaie, baie, Ploieşti etc. Este greşită pronunţarea lor în forma: cue, femee, ploae, bae, Ploeşti etc.
O iniţial
- La început de cuvânt, o este de obicei precedat incorect de un u semivocalic care în vorbirea îngrijită trebuie evitat. Astfel, corect om, oraş, oricare, os, ou, ovăz etc. nu vor fi pronunţate incorect uom, uoraş, uoricare etc.
- La neologisme trebuie evitată pronunţia cu u semivocalic.
- U semivocalic apare şi înaintea unui o, la început de silabă, după vocală, ceea ce face pronunţarea supărătoare. Trebuie pronunţat corect curios, periodic, serios şi nu incorect curiuos, periuodic, seriuos etc.
Vocale accentuate (accentul este redat aici prin sublinierea literei pe care se pune accentul corect)
- e accentuat – se pronunţă corect: crede, pentru, rest, student, nivel, teren, zece etc. În pronunţarea literară e accentuat este mai degrabă mai închis decât e neaccentuat.
- orice e accentuat/neaccentuat devine incorect ă în vorbirea regională după consoanele ţ, ş, z, s, j – evitaţi pronunţii precum: incorect mesă, tusă, tovarăşă, lucreză în loc de corect mese, tuse, tovarăşe, lucreze etc.
- prepoziţiile de şi pe devin incorect pronunţate regional dă, pă – evitaţi pronunţii precum dăloc, pă masă etc. în loc de corect deloc, pe masă etc.
- i accentuat - după consoanele ţ, ş, z, s, j şi după grupulş st în graiul regional i se transformă incorect în î: evitaţi pronunţii precum sângur, zâc, păşâm, stânge, subţâre etc. şi folosiţi pronunţia corectă singure, zic, păşim, stinge, subţire etc.
- o accentuat - evitaţi pronunţarea supărătoare cu u semivocalic în cuvinte precum incorect cuost, fuost, muod, nuotă, cuondiţie, cuonsiliu etc. în loc de pronunţia corectă cost, fost, mod, notă, condiţie, consiliu etc.
- ă accentuat – în multe regiuni după consoanele ş şi j, ă accentuat/neaccentuat se transformă incorect în e: angajem, îngraşe, mătuşe, plaje, înfăşem, uşe, coaje, grije, creiem etc. în loc de corect angajăm, îngraşă, mătuşă, plajă, înfăşăm, uşă, coajă, grijă, creăm etc.
- î accentuat – în vorbirea regională se pronunţă greşit ă în loc de î, iar unii rostesc greşit i în loc de î după consoanele ş şi j în cuvinte incorecte precum: călcăi, întăi, pănă, părău, creind, angajind, îngrăşind etc. care trebuie pronunţate corect călcâi, întâi, până, pârâu, creând, angajând, îngrăşând etc.
Vocale neaccentuate – sub influenţa graiurilor regionale, mulţi intelectuali pronunţă vocalele neaccentuate ă şi e foarte închis, aproape de î şi i precum în exemplele incorecte casî, masî, sî facî, videm, vedi, di undi, pi undi etc. în loc de pronunţia corectă casă, masă, să facă, vedem, vede, de unde, pe unde etc.
Prepoziţiile – corect de, pe, din, prin, dintre, printre, după, către, până nu trebuie pronunţate incorect dă, pă, dân, pân, dântre, dupe, cătră, pănă.
Diftongii – ea, ia, ie, oa trebuie evitată în pronunţarea regională incorectă aşea, coşear, afişeare, angajeam, birjear; corect aşa, coşar, afişare, angajam, birjar; incorect băiet, mângâiet, muiet în loc de corect băiat, mângâiat, muiat; incorect fer, ferbe, pele, perde, veţi în loc de corect fier, fierbe, piele, pierde, vieţi etc.
Consoanele – incorect slap, abataş dar corect slab, abataj; grupul cs sau x se pronunţă corect egzact, egzamen, egzemplu dar se scriu corect exact, examen, exemplu; sufixul –ism corect socializm, sarcazm, spazm dar se scriu corect socialism, sarcasm, spasm; după ţ, z, ş, j la plural se pune i dar se pronunţă corect francezi, japonezi, vreji şi nu incorect franceji, japoneji, vreşi etc.
Dispariţia unor sunete - în vorbirea curentă neîngrijită, vocale şi consoane sau chiar silabe întregi nu se pronunţă, mai ales când debitul vorbirii este rapid. Exemple: incorect folostor, lucrărlor, propietar, am fos la şcoală, am avu şi eu…, mul mai mare, tre să… etc. în loc de pronunţia corectă folositor, lucrărilor, proprietar, am fost la şcoală, am avut şi eu…, mult mai mare, trebuie să… etc.
Accentul – aici este o confuzie totală. Cuvinte accentuate greşit (accentul este redat prin sublinere) precum duşman, bolnav, februarie etc. trebuie pronunţate corect duşman, bolnav, februarie etc.
Şi exemplele nu se opresc aici. Ascultaţi politicienii şi vorbitorii de toate felurile şi găsiţi o mulţime de greşeli.