De curând am poposit în gara Oradea, ca să schimb trenul spre Ungaria. Am descoperit cu strângere de inimă o gară sumbră, nepopulată, Acum zece ani parcă era altfel. Oamenii erau mai zâmbitori, circulau mai mult, gările erau mai populate, culorile erau mai vii. Acum arată ca o renovare după un război. Impresia mea este că mai toată lumea este blazată, nu mai iese, nu se mai plimbă, nu mai circulă, nu mai zâmbeşte, nu se mai îmbracă în culori vii. Totul este cenuşiu. Doar porumbeii mai populau peroanele curate. Parcă mă aflam într-o gară de provincie, un nod de cale ferată fără suflet, fără zgomot. Doar din când în când se auzea megafonul care anunţa trenurile, rare, care poposeau un minut în gara pustie. Unde a dispărut toată lumea din România? Când am făcut pozele, era ora zece dimineaţa.
