VAGABONZI PE PLAIUL MIORITIC
Poetul Adrian Păunescu s-a stins din viaţă la 67 de ani. "Astăzi, 05.11.2010, la orele 07.15, inima maestrului Adrian Păunescu a încetat să mai bată. După nenumărate tentative de resuscitare a trebuit să ne declarăm învinşi... şi maestrul a plecat dintre noi", a declarat medicul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Floreasca. De ziua poetului, 21 iulie 2010, la împlinirea vârstei de 67 de ani i s-a acordat "Meritul Academic" pentru creaţia literară şi pentru susţinerea proiectelor Academiei Române. A fost cel mai prolific poet contemporan, dar şi publicist şi om politic român. A debutat ca poet în 1960. Din 1973 a condus revista "Flacăra". Devenit incomod, a fost destituit în iulie 1985, pretextul fiind scandalul busculadei iscate la concertul "Cenaclul Flacăra" din Ploieşti din iunie 1985.
IMPOZITE, BIRURI ŞI TAXE
În perioada comunistă, a fost considerat de mulţi români un sicofant pentru felul în care îl lăuda pe dictatorul Nicolae Ceauşescu. După căderea comunismului, nu i s-a permis reîntoarcerea la conducerea revistei "Flacăra", astfel că, în toamna anului 1990 a fondat revista "Totuşi iubirea". În calitate de publicist a mai condus ziarul "Sportul românesc", o scurtă perioadă în 1999 şi a realizat emisiuni de fotbal la Antena 1.
Indiscutabil, orientarea politică a lui Adrian Păunescu a fost întotdeauna una de stânga. Spre deosebire de alte personalităţi ale perioadei comuniste, Adrian Păunescu a promovat idei de stânga mai liberale, de inspirație occidentală. Relaţia lui cu puterea comunistă poate fi considerată ca ambiguă. Critica sa se orientează mai degrabă asupra derapajelor puterii politice şi a neajunsurilor economice.
După 1989, Adrian Păunescu este unul din puținii care nu renegă complet ideologia socialistă, intrând rapid în Partidul Socialist al Muncii creat de Ilie Verdeţ. Din 1992 până în 1998 a fost membru în Partidul Socialist al Muncii, partid absorbit ulterior de PSD.
REPETABILA POVARĂ
PACIENT
TOTUŞI IUBIREA
DE LA UN CARDIAC, CORDIAL
ADRIAN PĂUNESCU - IN MEMORIAM