ACUL DE PLATINĂ-MODELE DIN TOATĂ LUMEA

Dacă v-au plăcut „Acul de platină – eleganţă şi stil”, „Acul de platină – modele de o noapte”, „Acul de platină – modele alb-negru” şi „Acul de platină – modele complexe” vă ofer aici o colecţie de modele din toată lumea, care mai de care mai frumoase şi mai incitante privind modul de lucru şi dificultatea sau uşurinţa cu care se pot obţine rezultatele finale. Unele modele sunt însoţite şi de instrucţiunile necesare. Aşa cum am menţionat şi în celelalte lucrări precedente, modele de faţă nu sunt destinate celor care prevăd un câştig imediat, celor care sunt depresivi de propria neputinţă de a supravieţui şi nici celor care nu ştiu să lupte întâi pentru ei înşişi, ca apoi să aibă puterea să ridice şi pe alţii din mizerie. Nu se adresează nici celor care, cu invidie, privesc la realizările altora şi aşteaptă ca cei care muncesc să împartă totul cu cei leneşi pe considerentul. „că doar nu le-o duce în mormânt cu ei”. Lucrarea de faţă se adresează tuturor mediilor sociale şi persoanelor de toate vârstele, precum şi celor care doresc să se destindă, sau să facă ceva util. Este destinată celor care nu se dau în lături de la o muncă asiduă, dar care la final dă satisfacţii nebănuite. Nimic nu se face peste noapte. Eleganţa şi stilul nu trebuie să fie înlocuite niciodată de disperare, de criză, de lamentări de genul: „nu am răbdare sau timp pentru aşa ceva” etc. Veţi avea satisfacţia să găsiţi în lucrarea de faţă modele cunoscute şi necunoscute, astfel încât să vă completaţi cunoştinţele privind lucrul de mână, care include croşetatul, tatting, lucrul în cruciuliţă sau broderia cu acul şi chiar tricotatul. Nu uitaţi că tot ceea ce este făcut manual are o valoare inestimabilă atât pentru creator, pentru cel care execută lucrul de mână, cât şi pentru cel care achiziţionează o astfel de piesă, indiferent de mărimea ei. Sunt modele pe care vi le ofer din suflet în speranţa că mai există femei şi chiar şi bărbaţi care să lucreze şi să transmită mai departe această artă care este atât de veche şi totuşi nemuritoare.

Petre Ţuţea spunea:

„Eu nu detest burghezia. Eu m-am lămurit că un om care vrea să fie bogat nu este un păcătos. Spunea odată un preot bătrân: Circulă o zicală că banul e ochiul dracului. Eu nu-l concep ca pe ochiul dracului, eu îl concep ca pe o scară dublă. Dacă-l posezi, indiferent în ce cantităţi, şi te mişti în sus binefăcător pe scară, nu mai e ochiul dracului. Iar dacă cobori, atunci te duci cu el în infern, prin vicii, prin lăcomie şi prin toate imperfecţiile legate de orgoliu şi de pofta de stăpân.”

Lucraţi pentru propria satisfacţie. Când lucraţi, uitaţi de toate greutăţile. Găsiţi mii de modele gratuit pe Internet, pe care le puteţi descărca. De asemenea găsiţi instrucţiuni video cum se fac anumite modele. Spor la treabă!

DESCĂRCAŢI CARTEA DE PE SCRIBD (BUTONUL DIN JOSUL PAGINII)

Search This Blog